Eminescu și Unirea

Prin nouri sparţi, prin umbra a oamenilor cari  

Frământă lumea ‘ntreagă în visele lor mari, 

Eu văd o stâncă albă, o stâncă de argint  

Lucind prin veacuri negre, prin moarte mări lucind,  

Lucind peste morminte cu faţa ei senină 

Şi văd ca’n lumea asta fui umbra-i de lumin;  

Acea stâncă sublimă ce stă cu capu’n cer  

E-unirea Românimei... E visul meu de fier 

Ce l-am visat o viaţa făr’ să-l pot ridica. 

Azi sufletu-mi înceată, se stinge viaţa mea,  

Dar las o moştenire ce-am scris-o cu-al meu sânge,  

Las Românimii toate grozavul frumos vis  

Ca’n fruntea ei senină etern să stee scris!  

Ridic cupa de aur în sânta pomenire 

Celui ce priceput-a înalta lui menire! 

Mihai Eminescu (1850 -1889) Mira, Ms. Ac. Rom 2254 fol. 71 v.

 

Harta Scolastică a Daciei și Romaniei Mari de Grigore Bejan, Serviciul Cartografic al Armatei, 1919 – Sursa: Biblioteca Academiei Române din colectia Nicolae Iorga/Mihai Eminescu.ro